Vin
astăzi în genunchi, la tine, sfântă tară,
Dă-mi din
puterea ta, de veacuri adunată,
Să pot
răbda rușinea ce-ți stă acum povară.
Ești dată la străini, bucată cu bucată,
De pe
pământul tău pe care m-am născut,
Ca un vânat
gonit… ce-l fugăresc dulăii,
Sunt
alungați părinții, când încă n-am crescut.
Din
trupu-ți ciopârțit se-nfruptă azi călăii.
În
verdele naturii, păstrată de martiri,
În aur
strălucind, pe fruntea ta, coroană,
Cu mintea
lor bolnavă, lipsită de sclipiri,
Ne sapă
gropi comune la Roșia Montană.
Plutește prin văzduh otrava argintie,
Iar
moartea stă să cadă pe timpuri care vin.
Din tot
ce este azi, nimic n-o să mai fie…
Pustiu, și morți, și lacrimi, și
noi… cu-același chin.
Iar ei,
vor fi plecați… și n-o să le mai pese.
Din
rănile-ți lăsate, în alte părți de lume,
Și-au dus pe sub ascuns, averile
imense.
Ascunși vom fi și
noi… ca nație și nume.
Vin
astăzi în genunchi, la tine, sfântă tară
Și-ți jur, că n-am să-i iert nici dincolo de tine.
Precum
strămoși mei întreagă te lăsară,
Am să te
las și eu, la neamul care vine.